Icoana plangatoare a Maicii Domnului, cea facatoare de minuni de la Vigla Ianicopoli.

Posted on September 13, 2017 by Cristian Lica

Icoana de la Vigla Ianicopoli este o icoana plangatoare si facatoare de minuni. Cel care este atins de cate o lacrima a Fecioarei este ferit de boli si de necazuri pentru doua sute de zile. In special femeile sunt ajutate de Icoana pentru a primi iubire din partea sotului, a copiilor sau a prietenilor. Dar si barbatii care sunt atinsi de lacrimile mantuitoare ale icoanei sunt iertati de pacate si luminati intru cele sfinte. Minunile Icoanei de la Vigla Ianicopoli sunt celebre in toata lumea. Icoana lacrimeaza atunci cand in tara se traiesc vremuri grele sau cand lucrurile nu se intampla in oranduiala lor fireasca. Cu cat sunt mai grele vremurile, cu atat icoana lacrimeaza mai des. Datorita greutatilor din prezent, icoana lacrimeaza aproape in fiecare minut.

Istoria icoanei incepe intr-o noapte a anului 1339, cand ucenicului Grigore Sinaitul, i s-a aratat Maica Domnului pe dealul Palama, de la Muntele Athos: „Ieşind din chilie şi stând la rugăciune, văzu în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată de îngeri şi sfinţi, care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se Împărătesei a toate!”. Uimit fara masura, Grigore Sinaitul a ramas teapan toata noaptea privind minunea. Doar limba o putea misca pentru a face semnul crucii. Cand s-a facut lumina, si-a revenit in simtiri si a dat fuga la cuviosul Marcu staretul, povestindu-i toata intamplarea. Intorcandu-se impreuna pe dealul Palama au gasit locul pustiu insa au zarit intr-un dud icoana Maicii Domnului. Primul schit romanesc de la Muntele Athos s-a construit pe acel loc, dintr-un singur lemn de dud si a primit numele de Chilia Prodromu (Inaintemergatorul)

Icoana a fost binecuvantata si incredintata cuviosului Sosipatru, care a adus-o la Manstirea Putna in anul 1478, la cererea expresa a mitropolitului de atunci, Teoctist al Moldovei. Vremurile fiind tulburi, voievodul Stefan cel Mare si Sfant, ctitorul manastirii Putna, si-a vindecat rana de la picior rugandu-se la icoana facatoare de minuni. Apoi, in 1504, simtind ca i se apropie sfarsitul, Stefan s-a retras la Putna si a murit cu mana pe icoana. A fost ingropat chiar acolo, la Putna. In anii urmatori, icoana a devenit cunoscuta in toata Moldova si in imprejurimi pentru minunile pe care le-a infaptuit si pentru ca anunta, lacrimand, vremurile de ananghie in care se afla tara. In 1651, cand manastirea a fost pradata de ostirile lui Timuș Hmelnițki, icoana a cazut in mana necredinciosilor tatari care au dus-o in Ucraina. Aflandu-se in mana necredinciosilor, icoana nu a scurs nici macar o lacrima pentru mai mult de 50 de ani. Abia in 1709, dupa batalia de la Poltava, soldatii suedezi din garda regelui Carol al XII-lea, afland despre puterea icoanei, au rascumparat-o de la tatari si au adus-o cu ei Bucuresti, unde s-au refugiat din fata rusilor. Cat timp s-a ridicat Turnul Coltei, icoana a stat in Biserica Coltei, aflata langa santierul turnului. Ulterior, a fost dispusa in clopotnita Turnului, cea mai inalta cladire din oras la vremea aceea. Atunci cand clopotnita Turnului Coltei s-a prabusit, la cutremurul din anul 1802, oamenii au gasit sub daramaturi icoana neatinsa de calamitatea care se intamplase.

Icoana a fost depusa la in biserica Sfantu Gheorghe si multi oameni si-au gasit alinarea, rugandu-se in fata ei, in vremurile tulburi care au urmat. Izvoarele vechi confirma miracolele pe care Icoana le-a infaptuit, cum ar fi domnita Stanca, care stearpa fiind a reusit sa aduca pe lume 3 baieti gemeni, la varsta de 66 de ani, asigurand astfel urmasii familiei sale boieresti. Sau, mai merita mentionata breasla croitorilor din Bucuresti care, in timpul Ciumei lui Caragea din 1813, s-au lasat picurati de lacrimile Fecioarei si astfel nu au fost atinsi de cumplita boala. Toate celalte bresle au fost decimate de ciuma insa croitorii au scapat nevatamati atinsi fiind de lacrimile protectoare ale Icoanei care, din cauza vremurilor grele, lacrima fara oprire, zile in sir.

In timpul marelui incendiu din Bucuresti din 1847, Biserica Sfantu Gheorghe a ars in intregime insa Icoana a scapat nevatamata. Insusi domnul tarii, boierul Gheorghe Bibescu a luat cu el Icoana atunci cand, in anul urmator, a fost nevoit sa fuga de pe tron refugiindu-se in Transilvania. Pictorul Simion din Pitesti a dus icoana la Manastirea Prislop unde a pictat faimoasele fresce. Acesta a ascuns icoana in pod, pentru a evita ca ea sa fie furata de greco-catolicii care pusesera stapanire pe manastire. In 1948, odata cu sosirea Sfantului Arsenie Boca ca staret al manastirii, icoana a fost redescoperita. Izvoarele relateaza ca icoana plutea in apa care se stransese in urma lacrimarii abundente. Se spune ca sfantul bea in fiecare dimineata un paharel din lacrimile curse peste noapte din ochiul icoanei iar acest obicei i-a dat puterea de a se lupta mai tarziu cu persecutorii comunisti care au transformat salasul in manastire de maici. Pentru a evita confiscarea ei de catre comunisti, Arsenie Boca, ramas duhovnic la Prislop, a incredintat icoana unei tinere calugarite, pe nume Maica Eufrosina. Maicuta i-a cusut postav nou, a inscriptionat-o cu textul Ierusalim, pentru a o feri de autoritati, si a tinut-o ascunsa in chilia ei, pana in anul 1989, de Craciun, cand a murit. O calugarita tanara (care doreste sa-si pastreze anonimatul) a fost alaturi de maicuta Eufrosina pana la ultima ei suflare. Simtind chemarea lui Dumnezeu, Maica Eufrosina i-a transmis tinerei calugaritei secretul Icoanei pe care i-a si dezvaluit-o. Spunea Maica Eufrosina ca Icoana nu s-a oprit din lacrimat timp de peste 40 de ani, cat comunistii au stat la putere.

In primii ani de dupa revolutie, icoana s-a oprit din lacrimat. Poate o data sau de doua ori pe an sa mai fi curs cate o lacrima din ochiul ei. Insa in ultimii ani, ritmul s-a accelerat, probabil datorita problemelor cu care din nou se confrunta din nou tara noastra. In ultimii doi ani, Icoana varsa fara intrerupere cate o lacrima pe minut. Asa ca amabila calugarita, aflata in posesia acestei miraculoase Icoane a decis sa o depuna la muzeu, pentru ca toti oamenii aflati in nevoie sa poate fi binecuvantati de lacrimile ei care curg necontenit.

Icoana plangatoare de la Vigla Ianicopoli este in prezent expusa la muzeul nostru. Vizitatorii pot vedea cu ochii lor minunea lacrimarii si se pot vindeca de toate relele doar rugandu-se la ea sau fiind atinsi de lacrimile ei tamaduitoare. Oricine isi va pune o dorinta arzatoare si sincera, va reusi, atins fiind de lacrimile sale mantuitoare, sa-si realizeze acea dorinta.